Apel pentru ajutor: Reconstrucția acoperișului

Incendiu Feleacu, Cluj

Sursă foto: clujazi.ro

Incendiu

Ieri, 16.11.2024 s-a întâmplat o tragedie în familia noastră, în localitatea Feleacu, județul Cluj, însă din fericire toată lumea a scăpat cu viață. Acoperișul a luat foc din cauza instalației electrice învechite care nu a mai făcut față.

După intervenția pompierilor locuința a suferit daune majore a tavanelor, instalației electrice și în toate locurile unde a pătruns apa. Cu ajutorul voluntarilor am reușit în a doua zi să debarasăm materialele carbonizate, tabla rămasă, mobilierul din interior și tot ce a fost afectat de incendiu și apă. Am încercat să facem cât am putut astfel încât să nu ne prindă vremea rea și să salvăm tavanele până refacem acoperișul.

Momentan este necesar să achiziționăm materiale de construcție pentru a realiza o coloana împrejurul casei pe care va sta noul acoperiș, necesarele pentru instalația electrică care trebuie refăcută complet și să acoperim pe cât posibil costurile acesti lucrări pentru a o finaliza înainte să ne prindă ninsorile.

Pentru cei ce sunt dispuși să ajute financiar, regăsiți mai jos conturile create pentru donații:

BT Pay

Puteți dona folosind numărul de telefon:
(0772) 123 442 Dumitru Alexandru

Banca ING (RON)

IBAN: RO57INGB0000999916679326

Titular cont: Bogdan Alexandru Dumitru

Banca: INGB CENTRALA

Cod SWIFT/BIC: INGBROBU

Banca ING (EUR)

IBAN: RO54INGB0000999907805820

Titular cont: Bogdan Alexandru Dumitru

Banca: INGB CENTRALA

Cod SWIFT/BIC: INGBROBU

Revolut

Număr telefon Revolut:
+40748202682 Bogdan Alexandru Dumitru

Banca Revolut (RON)

IBAN: RO92 BREL 0005 5056 1925 0100

Titular cont: Bogdan Alexandru Dumitru

Banca Revolut (EUR)

IBAN: LT59 3250 0628 9972 8935

Cod BIC/SWIFT: REVOLT21

Titular cont: Bogdan Alexandru Dumitru

Numele și adresa băncii: Revolut Bank UAB, Konstitucijos ave. 21B, 08130, Vilnius, Lithuania

Banca Revolut (USD)

IBAN: LT59 3250 0628 9972 8935

Cod BIC/SWIFT: REVOLT21

Titular cont: Bogdan Alexandru Dumitru

Numele și adresa băncii: Revolut Bank UAB, Konstitucijos ave. 21B, 08130, Vilnius, Lithuania

Banca Revolut (CAD)

IBAN: LT59 3250 0628 9972 8935

Cod BIC/SWIFT: REVOLT21

Titular cont: Bogdan Alexandru Dumitru

Numele și adresa băncii: Revolut Bank UAB, Konstitucijos ave. 21B, 08130, Vilnius, Lithuania

Crypto (BTC)

Adresă:
1KNNSmjp1FRTzRHjCyrhoYxtw7Jj6vcrHV

Rețea: BTC

Depozit minim necesar peste 0.000006 BTC

Crypto (ETH)

Adresă:
0x42ddfec4e63fc415b1e2e1b5f1c341252bd5be01

Rețea: Ethereum (ERC20)

Depozit minim necesar peste 0.0000003 ETH

Mulțumim pentru sprijin! Chiar și o distribuire ajută!

Actualizări

17.11.2024 - 23:20

Cu ajutorul voluntarilor am reușit să îndepărtăm rămășițele acoperișului și am relocat tot mobilierul din camerele afectate, pregătind zona pentru intervenția meșterilor.

Nu am cuvinte suficiente să exprim cât suntem de recunoscători pentru tot ajutorul oferit familiei noastre în urma incendiului de ieri.

Feleacu și nu numai a dat dovadă de multă empatie și solidaritate. Vă mulțumim din suflet că v-ați mobilizat în număr așa de mare și ne-ați ajutat să debarasăm resturile acoperișului, să mutăm corpurile de mobilier, să facem curățenie, ați venit cu propriile utilaje și autoutilitare și că ne-ați oferit echipamente cu care să trecem mai ușor peste situație până reușim să reparăm ceea ce a fost distrus în urma acestui incendiu devastator!

Am primit multe mesaje de încurajare din partea voastră și asta ne-a întărit și mai mult, suntem norocoși că facem parte dintr-o comunitate atât de frumoasă și solidară!

Nu știu dacă am apucat să vă mulțumesc personal tuturor însă pe această cale vă mulțumim din suflet încă o dată și suntem deplin recunoscători față de bunătatea de care ați dat dovadă în aceste momente dificile. Mulțumim tuturor celor care au donat bani pentru acoperirea costurilor necesare reconstrucției și celor care ne-au recomandat oameni cu care să putem realiza reparațiile chiar și acum pe final de sezon. De asemenea țin să mulțumesc tuturor celor care s-au oferit să ajute cu ce au putut și celor care sunt dispuși să ne ajute în continuare pentru a finaliza lucrările necesare!

Mulțumim domnului primar Costea Gabriel pentru implicare și tot ajutorul oferit, mulțumim autorităților și echipelor de intervenție, Pompierilor din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și a Punctului de Lucru Florești, Composesoratul Feleacu și nu în ultimul rând Bisericii din Feleacu!

Mulțumim tuturor prietenilor care ne-au ajutat cum au putut fie ei și la depărtare!
Mulțumim Pizzeriei Diddy din Feleacu care s-a oferit să trimită pizza pentru toți voluntarii!

Mâine, la început de săptămână așteptăm o echipă de meșteri pentru a ne face un estimat ca să înțelegem mai bine ce presupune toată restaurarea. Voi reveni ulterior în cazul în care mai avem nevoie de ajutor sau chiar și de alte sfaturi.

Dumnezeu să vă aibă în pază iar toată bunătatea pe care ne-ați oferit-o să vi se întoarcă înzecit!

Am să actualizez această pagină constant cu progresul lucrărilor.

- Bogdan Alexandru Dumitru